Mentalitate închisă versus mentalitate deschisă

Articol aparut in Revista Cariere / www.revistacariere.ro Mentalitatea și teama de eșec ocupă primul loc în topul celor mai mari obstacole pentru cei care vor să înceapă și să dezvolte o afacere în țara noastră, conform Barometrului Startup-urilor din România realizat de EY România, Impact Hub Bucharest și Startarium. 20% dintre cei care au participat la acest studiu au mărturisit că aceasta e cea mai mare piedică a lor, procent în creștere față de ediția din 2017, când doar 13% credeau acest lucru. Eșecul este o bună metodă de învățare, dar, în general, românii nu îl privesc așa. Prin urmare, ce putem face pentru a vedea lucrurile într-un mod mai constructiv? Cum ne putem construi reziliența și, totodată, să privim eșecul mai degrabă ca pe o cale către succes? Cum să scăpăm de această meteahnă impregnată în ADN-ul poporului român? Ce rol are sistemul de învățământ în instituirea și propagarea fricii de eșec? Ce trebuie să se schimbe în educație (și cea formală, și cea non-formală) ca să ne ajute să ne construim o mentalitate deschisă (outward)?

Încrederea se manifestă în esență în relații, cu ceilalți și cu noi înșine. Este ingredientul cheie care ne permite să o luăm de la capăt, să încercăm din nou chiar dacă nu am reușit din prima, iar și iar, până când reușim cu noi sau cu ceilalți. Dar ce este încrederea, dacă nu o dimensiune a mentalității și anume, felul în care eu mă raportez și privesc lumea și pe cei de lângă mine? Pentru a scăpa de acest obicei de a îi vedea pe ceilalți cu suspiciune și neîncredere, mai întâi avem nevoie să încetăm să îl hrănim zi de zi și apoi să reconstruim încrederea și reperele. Cum alimentăm azi teama sabotând încrederea? Criticând mai degrabă decât apreciind ceea ce e bun, comparându-ne deseori cu alții, victimizându-ne și cautând justificări în exterior, dând vina pe ceilalți, cheltuind resursele interioare pentru a demonstra și a părea altfel decât suntem, arătându-ne nemulțumirea și foarte puțin aprecierea, luând de-a gata ce credem că ni se cuvine. Toate de mai sus vin dintr-o poziționare a noastră cu precădere fie sub, fie deasupra celuilalt. Avem o dificultate în a-i accepta și a-i vedea pe ceilalți contând la fel de mult ca noi. În esență, avem o dificultate în a ne privi și accepta pe noi înșine așa cum suntem, ca persoane în devenire și, prin urmare, și pe ceilalți.

Ori de câte ori ieșim din acest cerc vicios și ne asumăm responsabilitatea pentru impactul nostru asupra celorlalți, rupem vraja acestui obicei al neîncrederii. Și de fiecare dată când îl vedem pe celălalt ca persoană, când ne pasă și vrem să fim cu adevărat de folos, construim încredere și comunitate. Credința că celălalt contează la fel de mult ca mine are implicații profunde nu doar în viața personală, ci și în cea socială. Colaborarea și lucrul în echipă suferă mult în România și impactul se vede clar în starea societății românești de azi, fragmentată, greu de adunat împreună pentru țeluri comune, comunități locale și naționale care se luptă între ele, fără un sens dincolo de propriile interese. Chiar și Simona Halep spunea anul trecut înaintea turneului de la Madrid: „Este adevărat, românii sunt oameni foarte talentaţi şi muncesc din greu. În acelaşi timp nu avem mare încredere în forţele proprii şi ne gândim mereu la partea negativă. Deseori începem cu „nu”, rareori cu „da”. Aşa că încerc să lupt cu asta şi am făcut o treabă bună în ultimii ani. Este doar o mentalitate, dacă vom crede mai mult în noi, va fi mai bine”. Sunt cuvintele numărului 1 mondial, la acel moment… Schimbarea mentalității noastre actuale de suspiciune și neîncredere și adoptarea mentalității de „împreună și colaborare” e una din soluțiile sustenabile și transformaționale. Un instrument excepțional pe care îl putem folosi exact în acest sens, rodul a peste 45 de ani de cercetare, este Outward Mindset (Mentalitatea Deschisă, în traducere românească), dezvoltat atât pentru business, cât și pentru educație, de Institutul Arbinger din SUA, lider global în schimbarea mentalității. Modelul Arbinger ne ajută să identificăm aceste două feluri de mentalitate, aceste două versiuni ale noastre mai bine zis: Outward/ Deschisă și Inward/ Închisă. Atunci când am o mentalitate închisă, celălalt nu contează la fel ca mine, deci nevoile, greutățile, provocările sau obiectivele lui nu contează pentru mine, de fapt nici nu există, nici nu mă gândesc la ele, iar acest lucru mă invită să îl văd pe celălalt ca obiect. E Vehicul dacă mă ajută să îmi ating obiectivele, Obstacol dacă se împotrivește și Nerelevant, dacă nici nu mă ajută, dar nici nu mă încurcă. Obiectivizarea oamenilor din jurul meu (a copiilor dacă privim educațional, a votanților dacă privim electoral, a angajaților dacă privim corporatist, a familiei dacă privim personal) mă ține separat(ă) de ei și îmi poate justifica orice acțiune și comportament. În esență nu unește și nici nu poate stimula creativitatea sau succesul comun. Atunci când am o mentalitate deschisă, celălalt contează la fel ca mine, deci nevoile, provocările și obiectivele lui contează, țin cont de ele atunci când îmi urmăresc propriile mele obiective, de fapt îmi transformă obiectivele personale și generează impact pentru NOI și nu doar pentru MINE; celălalt devine pentru mine persoană, OM. În fond, este un concept de mare bun simț și firesc uman și se regăsește în credința fundamentală – „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Azi însă, avem nevoie de instrumente și cercetare ca să ne reîntoarcem la esență și la noi înșine. De aceea, procesul educațional este cel mai important pivot al acestei schimbări de mentalitate. Dacă generațiile noastre de copii vor crește cu o astfel de mentalitate, în care „a-mi păsa de ceilalți” și „a lucra împreună” sunt la loc de cinste, cu siguranță România va fi din ce în ce mai frumoasă. Educația are un rol important în schimbarea mentalității. Sistemul de educație românesc are rolul determinant în schimbarea acestei mentalități și vedem urmările, în adevărata lor amploare, dincolo de zidurile școlilor. Un copil învață, conform statisticilor PISA, aproximativ 20% din clasă și 80% din orice reprezintă restul: pe coridoare, din jocuri, din familie, de pe stradă, din parc, mall, autobuz, trafic și orice alte experiențe de viață. Deci, dacă noi ne concentrăm doar pe cei 20% și exclusiv academic, iată ineficiența noastră. De aceea, o mentalitate deschisă la profesori poate fi esența schimbării. Profesorii pot influența întreg acest mediu dacă și-ar vedea meseria și vocația în oferirea experiențelor educaționale pentru toți jucătorii educaționali din viața copiilor. Sistemul e mai mult decât Ministerul Educației și lege. Privindu-l în acest fel, îl putem transforma. Un profesor care îi vede pe copii ca pe persoane cu nevoile, durerile, bucuriile lor și care oferă experiențe de învățare care să le dea sens și să cultive măreția din fiecare, va inspira o astfel de mentalitate și la părinți, la colegii din cancelarie și la întreaga comunitate. Copiii sunt catalizatori de multă energie. Dacă hrănim cu mentalitate deschisă, vom schimba cu siguranță mentalitatea în fiecare comunitate din jurul școlilor și deci din întreaga țară. Un singur lucru dacă reușim în educație, putem schimba România: profesori cu o Mentalitate Deschisă, cărora să le pese și să cultive ce-i mai bun în ei.

Oricărui antreprenor îi e teamă de eșec. E normal. Important este însă ca pasiunea și dorința de a fi de folos potențialilor clienți să fie mai mare decât teama de eșec. Primul gând pe care îndrăznesc să îl pun în fața celor care doresc să facă antreprenoriat în orice domeniu este acela de a se cunoaște bine pe sine și motivația interioară pentru acest demers. Să își definească misiunea personală și să fie sigur(ă) că ceea ce va face este pe acest drum. Motivația este benzina care te ține în cursă, te ajută să depășești obstacole, să găsești soluții să nu renunți și să continui să înveți iar și iar. Dacă motivația noastră nu e suficient de puternică și alimentată, frica devine stăpân. Și al doilea gând ar fi să își aducă cel puțin un om lângă, care să respire aceleași valori și misiune. E mai frumos și mai ușor în echipă.